Anxietatea

Materiale informative  Printează

Tulburările de anxietate nu sunt simple ”spaime” sau ”stări nervoase” – sunt tulburări majore, cronice, adesea legate de starea biologică sau de experienţele de viaţă ale individului.

Persoana afectată poate avea stări de anxietate extremă, care sunt atât de intense, încât o pot face să rămână ”paralizată” de frică.

Deşi influenţează într-un mod neplăcut viaţa persoanei afectate, tulburările de anxietate sunt tratabile. De aceea este important să recunoaştem simptomele şi să cerem ajutorul unui specialist.

1)      TULBURAREA DE ANXIETATE GENERALIZATĂ – TAG:  stare de anxietate generalizată, persistentă, fără o cauză anume.

Simptomele sunt variabile şi includ nervozitate permanentă, tensiune musculară, palpitaţii, tremurat, transpiraţii, ameţeli, greaţă. Este exprimată adesea teama că persoana în cauză sau o rudă apropiată va avea un accident sau se va îmbolnăvi, împreună cu alte temeri şi presimţiri rele. Această tulburare este mai frecventă  la femei.

Tratament: în general, simptomele TAG par să  diminueze odată cu vârsta. Un tratament eficient include medicaţie şi/sau terapie cognitiv–comportamentală şi tehnici de relaxare.

2) TULBURAREA DE PANICĂ: provoacă atacuri de anxietate severă (panică), ce apar brusc, imprevizibil. Aceste atacuri pot dura 10 minute sau chiar o oră. Simptome: palpitaţii, dureri toracice, senzaţie de leşin, ameţeală, sentimente de irealitate, teama de a muri, de pierdere a controlului sau de a înnebuni. Tulburarea apare mult mai des la femei.

Tratament: un tratament eficient include terapia cognitiv-comportamentală şi/sau medicamente (antidepresive şi benzodiazepine).

3) FOBIILE: există trei mari grupuri – agorafobia, fobiile specifice şi fobia socială.

a) Agorafobia: acompaniază adesea tulburările de panică şi reprezintă teama de a fi într-un anume loc sau situaţie din care ar fi dificil de scăpat, sau de primit ajutor, în eventualitatea unui atac de panică. În anumite cazuri atacurile de panică sunt atât de puternice încât persoana va dezvolta agorafobia, temându-se de apariţia unui alt atac. Persoanele afectate evită locurile aglomerate, sau, în cazurile extreme, nu părăsesc casa fără a fi însoţiţi de un membru al familiei.

Tratament: un tratament eficient este terapia ”prin expunere” – pacientul este expus în mod treptat la ceea ce îl înspăimântă, până când teama începe să scadă. Nu s-a descoperit până acum nici un tratament medicamentos specific, dar anumite medicamente pot reduce severitatea simptomelor anxietăţii şi pentru a preveni un atac de panică.

b) Fobiile specifice: teama intensă de anumite obiecte sau situaţii, care nu prezintă de fapt nici un pericol. Persoanele afectate sunt conştiente că teama lor este iraţională, dar până şi gândul că se vor confrunta cu obiectul fricii lor le provoacă o stare de anxietate severă. Nu este cunoscută cauza exactă – se pare că sunt ereditare şi mult mai des întâlnite la femei. Apar de obicei în adolescenţă sau la vârsta adultă. Se declanşează brusc şi tind să fie mai persistente decât fobiile care apar la copii. Exemple de fobii specifice: teama de câini, de insecte, de şerpi; tema de a conduce maşina, de tuneluri sau poduri; teama de tunete, sau de a călători cu avionul.

Tratament: un tratament eficient este terapia ”prin expunere” – pacientul este expus în mod treptat la ceea ce îl înspăimântă, până când teama începe să se reducă. Nu s-a descoperit până acum nici un tratament medicamentos specific, dar anumite medicamente pot reduce severitatea simptomelor anxietăţii.

c) Fobia Socială: teama de a fi umilit sau de a se face de râs în faţa altor oameni. Această tulburare este corelată cu sentimente de inferioritate şi respect de sine scăzut şi este adesea confundată cu timiditatea, ceea ce este complet greşit. Tulburarea se declanşează în majoritatea cazurilor în copilărie sau în adolescenţa timpurie, iar cauzele ei pot fi multiple (biologice, ereditare, factori de mediu).

Persoanele afectate pot să dea o importanţă exagerată micilor greşeli; apare teama de a se înroşi în public; simt că toţi ochii sunt aţintiţi asupra lor; le e teamă să vorbească  în public, să se întâlnească cu cineva important, să vorbească la telefon sau să scrie de faţă cu alte persoane.

Tratament: majoritatea persoanelor afectate obţin rezultate bune prin terapia cognitiv-comportamentală şi / sau tratament medicamentos (antidepresive).

Terapia le învaţă să privească în alt mod evenimentele sociale, le învaţă să aplice tehnici de relaxare şi de reducere a anxietăţii, să facă faţă treptat situaţiei care le înspăimântă, să dobândească abilităţi sociale.

4) TULBURAREA OBSESIV-COMPULSIVĂ:

Este caracterizată de gânduri obsesive şi de acte compulsive (sau ritualuri). Gândurile obsesive sunt idei, imagini sau impulsuri ce apar mereu în mintea persoanei respective. Actele compulsive sau ritualurile sunt comportamente stereotipe care sunt repetate mereu, timp îndelungat, pentru ”a preveni” unele evenimente negative. Afectează într-un mod extrem de neplăcut viaţa de zi cu zi – de exemplu, persoanele afectate sunt obsedate de microbi sau de murdărie şi se spală pe mâini continuu. Ele recunosc că acest comportament este iraţional, dar sunt incapabile să-l controleze. Alte exemple de astfel de comportamente sunt: număratul, atingerea anumitor obiecte, preocuparea pentru simetrie, verificatul uşii, aragazului, etc. Tulburările obsesiv-compulsive apar atât la bărbaţi, cât şi la femei, în timpul copilăriei, în adolescenţă sau la vârsta adultă, dar cel mai adesea se declanşează în adolescenţă, sau la începutul perioadei adulte. Cursul tulburării este variabil, persoanele afectate prezentând şi simptome depresive sau de anxietate.

Tratament: pentru majoritatea persoanelor cu tulburare obsesiv-compulsivă, combinaţia între terapia comportamentală şi tratamentul medicamentos este adesea eficientă.

5) TULBURAREA DE STRES  POST-TRAUMATIC: apare în urma unor evenimente tragice, cum ar fi accidente grave de tren sau de maşină, răpiri, dezastre naturale, atacuri fizice violente, violuri. Simptomele includ retrăirea repetată a traumei, sub forma amintirilor din timpul zilei sau a coşmarurilor din timpul nopţii, sentimente de dezrădăcinare, indiferenţă, teamă şi evitare a situaţiilor care amintesc evenimentul. Anxietatea şi depresia sunt în mod obişnuit asociate şi pot apărea şi idei suicidare. Simptomele apar după o perioadă de câteva săptămâni sau luni de la eveniment şi sunt variabile. Vindecarea este posibilă în majoritatea cazurilor; în puţine cazuri, tulburarea devenind cronică.

Tratament: antidepresivele şi medicamentele împotriva anxietăţii pot ameliora simptomele, iar terapia cognitiv-comportamentală face parte integrantă din tratament. Terapia ”prin expunere”, cum ar fi întoarcerea la locul evenimentului, este adesea eficientă.

FAMILIA ŞI PRIETENII

Ce să faci dacă un membru al familiei, sau cineva apropiat suferă de o tulburare de anxietate:

• Nu face presupuneri despre ce ar avea nevoie; întreabă-l. Fii previzibil; nu-l surprinde.
• Lasă-i suficient timp pentru recuperare.
• Găseşte ceva pozitiv în fiecare eveniment.
• Nu încuraja comportamentul de evitare.
• Nu intra şi tu în panică.
• Aminteşte-ţi că este normal să fii îngrijorat sau preocupat de starea celui suferind.
• Fii răbdător şi calm, dar nu-l încuraja să devină complet dependent de ceilalţi.
• Spune: ”Poţi să faci asta, indiferent de ce simţi. Sunt mândru de tine. Spune-mi de ce ai nevoie acum! Respiră adânc şi rar! Nu locul te deranjează, ci gândurile tale. Ştiu că ceea ce simţi este dureros, dar nu este ceva periculos. Eşti o persoană curajoasă.”
• Nu spune: ”Relaxează-te! Fii calm! Nu-ţi fie frică! Hai să vedem dacă putem face asta. Nu fi ridicol! Trebuie să stai! Nu fi laş!”